Număr majorat de maşini-capcană şi filtre de poliţie pe traseele naţionale
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Număr majorat de maşini-capcană şi filtre de poliţie pe traseele naţionale

Mai multe măsuri de prevenire a accidentelor rutiere care se produc pe traseele naţionale, în special în luna august, când cetăţenii merg în vacanţă sau revin acasă, vor fi luate în această perioadă, anunţă Inspectoratul Naţional de Patrulare. Vor fi organizate mai multe filtre şi verificări cu maşina-capcană dotată cu radare.

Măsurile vin în contextul în care statisticele arată că în luna august sunt înregistrate multe accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate şi traumatizate, informează IPN cu referire la Serviciul relaţii cu publicul al Inspectoratul Naţional de Patrulare. Cele mai multe accidente au loc din cauza depăşirii limitei de viteză. Pe locul doi este şofarea în stare de ebrietate, iar o a treia cauză a este starea de oboseală a şoferilor care, în consecinţă, adorm la volan.

Inspectorii de patrulare îi îndeamnă pe cetăţeni să respecte Regulamentul circulaţiei rutiere, dar şi să-i denunţe pe cei care comit nereguli în trafic. Un şofer băut prezintă risc pentru toţi participanţii la trafic. La punctele de intrare/ieşire din ţară, şoferilor le vor fi împărţite pliante informative cu reguli pe care trebuie să le respecte.

Potrivit datelor INP, pe parcursul lunii august a anului trecut, în Republica Moldova s-au produs 262 de accidente, în care şi-au pierdut viaţa 27 de persoane, iar 313 au fost traumatizate. În primele şapte luni ale anului, au fost înregistrate 1361 de accidente, în care au murit 145 de persoane, iar 1642 au fost rănite.

Similare