SOCIAL

Noua lege privind etichetarea produselor alimentare va intra în vigoare din 2019

ANSA va înăspri condiţiile de comecializare a produselor alimentare pe piaţa din Republica Moldova. Decizia vine după scandalul produselor lactate dar şi după depistarea mai multor loturi de fructe şi legume stricate pe rafturile magazinelor din Chişinău, Bălţi, Ialoveni şi Străşeni. Noua lege va intra în vigoare în anul 2019.

De la începutul lunii martie, inspectorii ANSA  au verificat mai multe magazine privind respectarea cerinţelor de calitate, etichetare şi igienă a fructelor şi legumelor proaspete. In urma controalelor, au fost descoperite nereguli iar peste 2 mii de kg de fructe şi legume au fost retrase din circuitul comercial.

Din 2019 va intra în vigoare o lege care reglementează modalitatea de etichetare a produselor în stare proaspătă. Pe etichete vor fi trecute mai multe date utile consumatorilor. Noua lege va corespunde directivelor europene.

Doar săptămâna trecută, inspectorii ANSA au depistat şi scos din circuit mai multe produse de cofetărie şi de origine animală marcate neconform şi cu termen de valabilitate expirat. La începutul acestui an, Fundaţia Est-Europeană a publicat un raport în care a scos la iveală abateri la mai mulţi producători de lactate care au folosit grăsimi vegetale cu mult peste norma permisă.