SOCIAL

Nouă designeri din Republica Moldova şi-au expus colecţiile la Săptămâna Modei „Strasbourg Fashion Week” 2018

post-img

Nouă creatori de modă din Republica Moldova au participat la Săptămâna Modei „Strasbourg Fashion Week”, care a avut loc în perioada 29 mai - 1 iunie. Creaţiile brandurilor autohtone au cucerit publicul francez şi criticii de modă.

Pe parcursul evenimentului, publicului i-au fost prezentate creaţiile designerilor Vivi Art Boutique Fashion, Ionel, Kassandruta, Creme Brulee, Georgette, Katea GRI şi Lia Fia, iar la seara de gală şi de închidere au fost expuse creaţiile autohtone sub numele de brand Julia Allert şi Lavielace. În cadrul defileurilor au fost servite de asemenea şi vinuri autohtone.
 
Delegaţia designerilor din ţară a participat la o serie de întrevederi cu jurnalişti şi bloggeri, reprezentanţi locali printre care Preşedintele Camerei de Comerţ, directorul local al reţelei franceze de magazine „Printemps”, preşedintele asociaţiei „Les Vitrines des Strasbourg”. În cadrul discuţiilor au fost abordate criteriile de acces pe piaţa franceză şi perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale.