SOCIAL

Noi reglementări pentru posesorii de arme din Republica Moldova

post-img

Toţi posesorii de arme de foc, precum şi cei care deţin arme pneumatice a căror putere la gura ţevii este mai mare de 0,5 Jouli, sunt obligaţi să le declare şi să le înregistreze la organul de poliţie până pe 25 octombrie 2018. Persoanele care vor refuza să facă acest lucru, vor răspunde contravenţional şi vor pierde dreptul de posesie a armelor pe un termen de 5 ani.

Totodată, în premieră, toţi posesorii de arme vor fi obligaţi să treacă un curs de mânuire a armei. Iar în cazul unor controale de rutină, vor fi obligaţi să facă şi testul la alcool.

Anunţul a fost făcut de către şeful Direcţiei generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian, miercuri, 31 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, unde au fost prezentate modificările şi completările la Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, transmite IPN.
 
„Toţii doritorii de a obţine dreptul de posesie sau de a-l prelungi trebuie să depună un set de acte la orice unitate poliţienească din raza în care domiciliază. Pachetul de acte poate fi găsit accesând site-ul: poliţie.md. Cei care nu au trecut testul psihologic sau au abateri penale nu vor avea posibilitatea de a redobândi dreptul de posesie a armelor şi muniţiilor. Prin urmare, vor trebui să înstrăineze armele. În caz contrar, vor fi traşi la răspundere penală pentru deţinere ilegală ”, a adăugat Marin Maxian. 
 
În 2017, poliţia a ridicat aproape 1400 de arme deţinute ilegal. Au fost pornite 141 de cauze penale. Benevol au fost predate circa 790 de arme şi peste 2000 de muniţii şi cartuşe.

Conform modificărilor operate, posesorii de arme, o dată la 10 ani, vor prezenta fiecare armă pentru a participa la o tragere, cu includerea informaţiilor în evidenţa oficială. Acest lucru va permite ca organele de poliţie să identifice şi să stabilească posesorul în caz dacă a comis o infracţiune sau o contravenţie.

De asemenea, posesorului îi este interzis să schimbe unele componente ale armei, să monteze dispozitive pentru reducerea zgomotului, să înlocuiască sau să scurteze ţeava armei. Vor fi lipsite de dreptul de posesie persoanele care din neglijenţă şi-au pierdut armele sau nu le păstrează în safeuri. Posesorul poate să deţină doar două încărcătoare cu cartuşe. În ceea ce priveşte armele albe, acestea nu trebuie să aibă o grosime mai mare 2,6 mm şi lungimea de 95 mm.  

Pe parcursul anului 2017 au fost înregistrate 135 de infracţiuni cu arme şi 337 de incidente cu arme utilizate ilegal.