SOCIAL

Noi detalii privind contrabanda cu anabolizante

Deputatul PPDA, Chiril Moţpan, a declarat că e gata să depună mărturii privind implicarea unor apropiaţi ai preşedintelui în exerciţiu, Igor Dodon în schema de contrabandă cu anabolizante. Potrivit lui Moţpan, cazul descoperit recent de oamenii legii, nu a fost singurul de acest fel, şi nici nu e prima oară când funcţionari de rang au facilitat transportarea ilegală a anabolizantelor peste hotare. Nici reprezentanţii Procuratorii Generale şi nici purtătorul de cuvânt al preşedintelui Dodon, Carmena Sterpu, nu ne-au răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile.

Deputatul Platformei Demnitate şi Adevăr, Chiril Moţpan spune că substanţele anabolizantele erau produse în Republica Moldova şi transportate spre Ucraina după o schemă la care au participat apropiaţi ai preşedintelui Igor Dodon, inclusiv fratele său, Alexandru.

CHIRIL MOŢPAN deputat PPDA: Alături de două persoane din Ambasada noastră la Moscova şi două din ministerul de Exrterne, ar fi implicaţi şi 3 apropiaţi ai lui Igor Dodon, aşa spun sursele să verifice Procuratura. Alexandru Vîlcov, consilier intimp al ex-preşedintelui, Vadim Ciubara, unul dintre oamenii de afaceri, afiliaţi lui Dodon şi se pare cumătrul lui, dar şi Alexandru Dodon, fratele preşedintelui în curs de expirare.


Potrivit schemei, sub protecţia funcţionarilor statului, şoferul trecea marfă în valoare de 150 de mii de euro, de două-trei ori pe lună. Deputatul crede că descoperirea acestui caz de contrabandă ar putea avea motive politice.

CHIRIL MOŢPAN deputat PPDA: Informaţia că ar fi fost o operaţiune specială, coordonată de SIS CU vama, pare extrem de dubioasă.

Nici reprezentanţii procuratorii şi nici purtătorul de cuvânt al preşedintelui în exerciţiu, Igor Dodon, Carmena Sterpu nu au răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Săptămâna trecută vameşii de la Palanca au găsit într-un microbuz, zeci de cutii pline cu substanţe anabolizate. Vehiculul avea numere de înmatriculare diplomatice ale Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Oamenii legii nu au estimat valoarea lotului la peste 8 milioane de lei.Substanţele interzise au fost confiscate, iar şoferul microbuzului a fost reţinut pentru 30 de zile şi riscă până la 10 ani de închisoare. Procurorii cercetează în continuare acest caz.