SOCIAL

Cetăţenii R. Moldova care au fost reţinuţi la hotar cu Bulgaria beneficiază de asistenţă specializată

post-img

Centrul de asistenţă juridică, psihologică şi de reabilitare a victimelor torturii din Comrat a acordat asistenţă cetăţenilor R. Moldova reţinuţi, în luna mai a acestui an, la hotar cu Bulgaria, sub bănuiala de implicare la săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul Turciei. După două luni de la reţinere, în Republica Moldova s-au putut întoarce patru persoane, iar celelalte patru au revenit după aproape 80 de zile.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Evghenia Cîssa, psiholog la centrul din Comrat, a spus că moldovenii au fost deţinuţi în condiţii inumane, fără să li se explice motivului reţinerii, fără să li se propună serviciile unui traducător şi fără acces la obiecte de igienă personală. Timp de cinci zile, cei opt moldoveni, atât femei, cât şi bărbaţi, au fost ţinuţi în acelaşi spaţiu şi au dormit pe podeaua de beton a celulei. Conform autorităţilor bulgare, Ambasada Republicii Moldova nu a dorit să le ofere sprijin acestor persoane.  

Juristul centrului, Andrei Aladov, a explicat că cetăţenii Republicii Moldova se întorceau acasă din Turcia cu autobuzul în care călătorea şi persoana bănuită de comiterea unui atac tâlhăresc în Turcia. La hotar cu Bulgaria, au fost reţinute mai multe persoane din autobuz, printre care şi cei opt moldoveni. Specialiştii continuă să le acorde asistenţă psihologică, dar şi juridică în condiţiile în care unii dintre ei s-au ales cu interdicţie de intrare pe teritoriul Bulgariei şi Turciei.

Centrul de la Comrat este unul dintre cele trei deschise în cadrul proiectului „Împreună spunem NU torturii în Moldova: societatea civilă împotriva torturii”, finanţat de Uniunea Europeană. Celelalte două sunt la Chişinău şi Tiraspol. Proiectul de condamnare a fenomenului torturii şi de reabilitare a victimelor este implementat de Institutul pentru Democraţie din Comrat, în parteneriat cu Centrul Media din Tiraspol şi Institutul Naţional al Femeilor din Chişinău.