SOCIAL

Moldova Agroindbank a lansat primele tichete de masă electronice

post-img

Primii peste 700 de angajaţi a mai multor companii se bucură de avantajele tichetelor de masă electronice "Lunch card de la MAIB" emise de Moldova Agroindbank.

Sursele din cadrul băncii au comunicat pentru INFOTAG că deţinătorii tichetelor de masă electronice efectuează cumpărături în cele 33 puncte de comercializare a produselor alimentare, reţeaua de magazine Linella din Chişinău, Bălţi, Sângerei, Durleşti şi Cricova. 

Plus, cele mai mari reţele de supermarketuri şi restaurante şi-au anunţat disponibilitatea de a se alătura proiectului lansat de MAIB, astfel încât reţeaua de acceptare a tichetului de masă "Lunch Card de la MAIB" va fi în continuă creştere. 

Conform Legii privind tichetele de masă, companiile pot acorda angajaţilor tichete de masă în valoare de până la 45 lei pentru fiecare zi lucrătoare, sumele nefiind supuse taxării nici pentru angajatori şi nici pentru angajaţi. "Lunch Card de la MAIB" are aşa avantaje, ca faptul că toate tichetele de masă electronice sunt dotate cu tehnologia contactless, soldul contului de card poate fi verificat gratuit prin internet-banking, mobile-banking şi la bancomatele băncii şi restul din fiecare cumpărătură poate fi utilizat la efectuarea plăţilor pentru produse alimentare, comparativ cu tichetele de masă emise pe suport de hârtie.

"Moldova Agroindbank" a obţinut licenţa pentru emiterea tichetelor de masă pe suport electronic. Astfel, MAIB a devenit prima bancă, dar şi prima companie autohtonă, care oferă angajatorilor un instrument comod ce le va permite să ofere beneficii extra-salariale angajaţilor.