SOCIAL

Mold-street: Mafia terenurilor din Chişinău îşi continuă activitatea

post-img

Primaria Chişinău informează că în ultima perioadă serviciile municipale au identificat alte noi cazuri când persoanele fizice sau juridice au ocupat ilegal sectoare de teren, care aparţin municipalităţii.

Astfel, persoane necunoscute au ocupat ilegal un lot de pământ cu suprafaţă de circa 0,69 hectare din Pădurea - parc "Schinoasa", teren proprietate municipală.

Pe terenul ocupat abuziv sunt edificate mai multe construcţii capitale, case de locuit particulare, iar lotul de pământ este îngrădit cu un gard capital de piatră, la fel construit neautorizat. Terenul ocupat ilegal este amplasat în hotarele spaţiilor verzi ale municipiului Chişinău, notează mold-street.com.