SOCIAL

Ministerul Agriculturii intenţionează să extindă accesul fermierilor la irigare

post-img

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) a iniţiat procedura de elaborare a unui nou proiect agricol pentru Republica Moldova, ce are drept scop sporirea accesului producătorilor la sisteme moderne de irigare. O şedinţă consultativă, în acest sens, a avut loc, astăzi, la MADRM.

La şedinţă au participat reprezentanţi ai Agenţiei pentru Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, Agenţia „Apele Moldovei”, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA).

„Este o necesitate imperativă pentru agricultura R. Moldova în contextul deficitului de precipitaţii, ce este din ce în ce mai accentuat în ultimii ani. Irigarea este o componentă vitală pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectorului agricol, având în vedere că atât cultivarea legumelor, fructelor, a culturilor cerealiere şi nutreţurilor, cât şi creşterea animalelor necesită acces permanent la apă. Astfel, asigurarea accesului la apă prin irigare devine esenţială pentru creşterea productivităţii, dezvoltarea sectorului şi sporirea rezistenţei acestuia la schimbările climatice”, a spus ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju.

Conceptul proiectului va avea trei domenii de intervenţie: extinderea suprafeţelor exploataţiilor agricole irigate graţie sistemelor centralizate de irigare prin sporirea exploatării potenţialului acestora; extinderea suprafeţei exploataţiilor agricole irigate la scara mică în interiorul R. Moldova; consolidarea cadrului normativ legal privind accesul la apă şi exploatarea sistemelor de irigare.

După definitivarea conceptului de proiect, documentul va fi prezentat Băncii Mondiale şi altor donatori în vederea solicitării finanţării şi asigurării intervenţiei în timp util.