SOCIAL

Microbuz cu ţigări de contrabandă şi şase persoane reţinute la Cahul

post-img

Angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în noaptea din 26 spre 27 iulie 2021, în una din localităţile raionului Cahul, au deconspirat activitatea unei grupări criminale specializate în contrabanda cu ţigări şi au reţinut un microbuz cu o cantitate de 179 de cutii de ţigări de marca Ashima, fără timbru de acciz.

De asemenea, în compartimentul marfar au fost depistate două bărci gonflabile, motoare pentru acestea şi dispozitive de umflare rapidă a bărcilor, fapt ce confirmă intenţia infracţiunii de contrabandă. Marfa urma să fie transportată ilegal în România, prin eludarea posturilor vamale.

Conform informaţiilor operative, acest tip de ţigarete este preluat din regiunea transnistreană, la un preţ de aproximativ 360 euro pentru o cutie, iar în România poate fi comercializat la un preţ de 800 euro.

În cadrul operaţiunii, au fost identificate şi reţinute 6 persoane, implicate nemijlocit în transportarea mărfurilor de contrabandă. Potrivit legii penale, infracţiunea de contrabandă cu mărfuri accizate se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani.