SOCIAL

Maşinile vor putea fi parcate pe trotuare doar lăsând 1,5 metri pentru circulaţia pietonilor

post-img

Parcarea maşinilor pe trotuare va fi permisă doar lăsând cel puţin 1,5 metri pentru circulaţia pietonilor, astfel încât să nu fie create obstacole pentru deplasarea persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor care au cărucioare sau oamenilor în etate. Modificările respective la Regulamentul circulaţiei rutiere au fost aprobate astăzi de Executiv.

Totodată, vehiculele staţionate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau borduri, destinate persoanelor cu deficienţe locomotorii.

Implementarea acestor măsuri va spori accesibilitatea trotuarelor şi a căilor pietonale, în special în localităţile urbane aglomerate.

O practică similară este aplicată şi în statele membre ale Uniunii Europene. Spre exemplu, în Slovacia şi Polonia parcarea pe trotuare este permisă doar dacă este lăsat cel puţin 1,5 metri pentru circulaţia pietonilor, iar în România această distanţă nu poate fi mai mică de un metru.