SOCIAL

Maşinile reţinute vor fi întoarse proprietarilor dacă executorii judecătoreşti nu le vor ridica în termen de trei zile lucrătoare

post-img

Mijloacele de transport reţinute de către poliţie, la solicitarea executorilor judecătoreşti, care nu vor fi preluate de aceştia în termen de trei zile lucrătoare de la comunicarea despre reţinere, vor fi restituite proprietarului sau posesorului legal, potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi de Cabinetul de miniştri.

Conform redacţiei actuale a Codului de executare, executorii judecătoreşti sunt în drept să solicite şi să primească de la autorităţile deţinătoare de registre de stat orice informaţie necesară pentru procedura de executare. Însă mijloacele de transport reţinute la solicitarea executorilor judecătoreşti staţionează perioade îndelungate, fără a fi întreprinse măsuri în privinţa acestora. Acest fapt implică „cheltuieli nejustificate din partea autorităţilor statului”, deoarece pentru perioada respectivă este necesar să fie stabilite locuri pentru staţionare, precum şi asigurată paza şi integritatea mijloacelor de transport, notează autorii proiectului.

Potrivit acestora, în lipsa unui termen de reţinere executorii judecătoreşti ignoră solicitările autorităţilor de a ridica cât mai curând mijloacele de transport reţinute, bazându-se pe prevederea legală de a fi reţinute până la predare, „care este un termen incert”. Astfel, problema unităţilor de transport reţinute este pusă în seama autorităţilor care le-au reţinut nu şi a celor care au solicitat acest fapt.

În anul 2017, în temeiul încheierilor judecătoreşti Poliţia de Frontieră a reţinut un număr de 1360 de mijloace de transport, paza şi integritatea cărora a fost asigurată de către personalul acesteia.

Prin proiect se propune excluderea situaţiilor de solicitare şi primire a informaţiilor de la autorităţile care deţin sisteme informaţionale de către executorii judecătoreşti în cazurile în care aceştia au acces la registrele respective. Frecvente sunt situaţiile în care executorii judecătoreşti, deşi au acces la sistemul informaţional, solicită să le fie prezentată informaţia pe suport de hîrtie, care este extrasă din acelaşi sistem de către personalul din autorităţile care deţin registrul de stat. Accesul la sistemele informaţionale este acordat executorilor judecătoreşti anume pentru a elimina corespondenţa pe suport de hârtie.

Proiectul de lege urmează a fi prezentat Parlamentului spre examinare.

Proiectul este promovat de către Ministerul Afacerilor Interne, iar autorul acestuia este Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, scrie Moldpres.