SOCIAL

Maratonul Automobilişti Eco. În 2019 vor fi instalate 14 staţii de încărcare a maşinilor electrice

Misiune îndeplinită! Cele zece automobile eco, care au parcurs timp de cinci zile, drumurile din Republica Moldova, au încheiat cu brio Maratonul. În total, participanţii au făcut aproximativ 750 de kilometri şi spun că maşinile au fost peste nivelul aşteptărilor.

Maratonul Automobilişti Eco, organizat în premieră în Republica Moldova, s-a dovedit a fi un succes. Singura problemă de care s-au lovit participanţii a fost lipsa infrastructurii.  
 
Şoferii s-au convins că maşinile electrice sunt nu numai economice, dar şi practice.
 
Moldova Hybrid Electro Maraton face parte din Campania de promovare a proiectului Green Cities, care presupune instalarea a 14 staţii de încărcare a automobilelor electrice pe principalele drumuri din Republica Moldova.
 
Proiectul, în valoare de patru milioane de lei, este finanţat de Facilitatea Globală de Mediu şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în colaborare cu Fondul pentru Eficienţă Energetică. Acesta are drept scop majorarea numărului de maşini electrice pe teritoriul Republicii Moldova şi reducerea emisiilor de CO2.