O carte în schimbul unei fapte bune. Mai multi tineri voluntari din Cahul le-au dăruit localnicilor cărţi şi i-au îndemnat să facă gesturi de bunătate. Ei s-au inspirat din proiectul spaniol "1010 moduri de a cumpăra fără bani".
Locuitorii din Cahul care au trecut prin centrul oraşului au întâlnit 5 tineri inimoşi, care le-au oferit în dar câteva cărţi. Odată cu cartea, trecătorii au primit şi o listă cu fapte bune pe care trebuie să le îndeplinească.
Organizatorii au pregătit pentru acţiune 130 de cărţi pentru toate vârstele, cu volume adunate din donaţii.
Împătimiţii de lectură nu s-au lăsat mult timp aşteptaţi.
În cadrul acţiunii de voluntariat de la Cahul au fost oferite volume de beletristică, dicţionare şi cărţi de ştiinţă.