SOCIAL

Localităţile Lebedenco, Ursoaia şi Hutulu din Cahul vor avea, din vară, apă la robinete

Veste bună pentru locuitorii comunelor Lebedenco, Ursoaia şi Hutulu din Cahul. Din vară, ei vor beneficia de apă la robinet. Apeductul este construit în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul Elveţiei

În comuna Lebedenco din Cahul se lucrează la foc continuu. Muncitorii au de montat 24 de kilometri de conductă în două luni astfel încât, din vară, localnicii să poată beneficia de apă la robinete. Este un vis aproape realizat pentru localitatea unde 90 la sută din populaţie îşi lua apă din fântâni.

„Apa în fântâni nu este prea bună, are mulţi nitraţi şi oamenii vor putea beneficia de apă mai bună”, a declarat Alexandru Bondari, primarul comunei Lebedenco, Cahul.

„Prin acest proiect a fost reconstruită staţia de tratare care ne va asigura de calitatea apei şi pe lângă staţia de pompare vom avea una de clorare pentru tratarea apei din regiune”, a spus Sergiu Drangoi, vicepreşedintele raionului Cahul.

La apeduct vor fi conectate comunele Lebedenco, Ursoaia şi Hutului, iar de alimentarea cu apă potabilă vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane. Proiectul este realizat din bani europeni şi ai Guvernului Elveţiei.

De altfel, locuitorii din alte 8 localităţi din raionul Cahul  vor avea avea acces la apă potabilă pe parcursul următorilor 2 ani din sursele Uniunii Europene.

„Sistemele vor ajunge în opt localităţi, până la Alexandru Ioan Cuza şi care vor permite aceeaşi conectare din râul Prut”, a mai adăugat Sergiu Drangoi.

Pentru conectarea unei gospodării la apeduct, localnicii vor achita 2.500 de lei, iar familiile sărace vor fi conectate gratuit.