SOCIAL

Lista medicamentelor compensate a fost completată cu 5 denumiri

post-img

Persoanele asigurate vor beneficia începând de astăzi de mai multe medicamente compensate. Printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii şi al CNAM, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost completată cu cinci denumiri comune internaţionale. Ordinul respectiv a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, în listă au fost incluse montelukastum pentru tratamentul astmului bronşic la copii, bilastinum pentru tratamentul epidermolizei buloase, ferri III hydroxidum polymaltosi complexum pentru tratarea anemiei la gravide, toate cu rata de compensare 100%.

Cu rata medie de 70% va fi compensat losartanum+hydrochlorthiazidum, preparat destinat maladiilor cardiovasculare.

În aceeaşi listă a fost introdus şi medicamentul cefaclorum, care va fi utilizat pentru tratarea pneumoniei comunitare şi a bronşitei în staţionarul de zi, din data reluării activităţii acestuia.  Acesta va fi compensat în proporţie de 100% pentru copii şi de 70% în cazul adulţilor.

O altă modificare făcută în lista preparatelor compensate se referă la extinderea numărului de maladii pentru care vor fi prescrise medicamente compensate. Prin urmare, în tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian, în staţionarul de zi va fi utilizat preparatul famotidinum, compensat în proporţie de 70% pentru adulţi şi de 100% pentru copii. Totodată, pentru tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu infarct miocardic cu fibrilaţie atrială va fi prescris clopidogrel, compensat la nivel de 50%.

În acelaşi timp, în cazul anumitor maladii vor fi prescrise şi alte preparate din lista celor compensate. Astfel, în tratamentul de durată al tulburărilor hepatobiliare asociate cu fibroză chistică la copii va putea fi prescris şi acidum ursodeoxycholicum în suspensie orală.

Totodată, 16 denumiri comune internaţionale din lista preparatelor compensate au fost completate cu doze şi forme farmaceutice noi, ceea ce va permite creşterea accesului pacienţilor la scheme noi de tratament, ajustarea dozelor şi modului de administrare a medicamentelor conform necesităţilor reale ale pacienţilor, sporirea prescrierii raţionale a medicamentelor, creşterea aderenţei şi complianţei la tratament îndeosebi pentru pacienţii cu maladii noncomunicabile şi copiii cu vârsta de 0-18 ani.

Menţionăm că, începând cu anul 2019, cetăţenii pot beneficia în mod gratuit de cel puţin un medicament din cele compensate parţial din fondurile AOAM.

Potrivit estimărilor, până la finele anului curent, de medicamentele, dozele şi formele noi incluse în lista preparatelor compensate vor beneficia circa 50 de mii de persoane, iar cheltuielile în acest scop vor ajunge la 60 de milioane de lei.

În 2020, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 de milioane de lei, dintre care peste 265 de milioane au fost alocate în primele 5 luni pentru tratamentul a peste 580 de mii de persoane.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 153 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica “Medicamente compensate”.

Vedeţi aici paşii necesari pentru a beneficia de medicamente compensate din fondurile AOAM.

Dasemenea aici puteţi vedea Lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu modificările sus-menţionate.