SOCIAL

Linie fierbinte destinată persoanelor cu dizabilităţi, extinsă la nivel naţional

post-img

După doi ani de implementare în regim pilot a „Liniei Fierbinţi: 080010808”, pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora la informaţii, servicii de asistenţă juridică şi consiliere psihologică, Ministerul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale va prelua iniţiativa societăţii civile şi o va extinde la nivel naţional, transmite IPN.

Şeful Direcţiei politici de protecţie a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din cadrul Ministerului Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale, Vasile Cuşca, a menţionat, într-o conferinţă de presă, că serviciul va fi disponibil 24 din 24 de ore, pe parcursul întregii săptămâni. Apelurile vor fi gratuite şi vor putea fi efectuate de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, de pe orice telefon fix sau mobil. Persoanele cu deficienţe de auz vor putea să reclame cazurile de încălcare a drepturilor lor prin mesaje. „Prin acest serviciu ne propunem prevenirea şi reducerea situaţiilor de încălcare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Astfel toate cazurile identificate vor fi redirecţionate autorităţilor şi instituţiilor competente pentru rezolvarea lor”, a precizat Vasile Cuşca.

Parascovia Munteanu, director de program Keystone Moldova, a comunicat că atunci când a fost lansat serviciul, în ianuarie 2017, persoanele cu dizabilităţi au fost instruite care le sunt drepturile şi cum să sesizeze o situaţie de abuz. În şase instituţii rezidenţiale, au fost distribuite 15 telefoane mobile persoanelor identificate ca şi lideri, care s-au angajat să monitorizeze respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în aceste instituţii.

Irina Pădure, reprezentanta Alianţei Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a spus că serviciul a fost destinat, iniţial, doar pentru persoanele aflate în instituţii rezidenţiale şi spitalele de psihiatrie. Pe parcurs însă, acesta a fost extins şi pentru persoanele din comunitate. Pe parcursul acestor doi ani, cele mai multe apeluri au venit de la persoanele din instituţii rezidenţiale de psihiatrie, care raportau cazuri de abuz şi violenţă. Apelurile primite de la persoanele din comunitate au vizat, în mare parte, consultaţii despre cum pot beneficia de anumite alocaţii sociale şi unde să se adreseze pentru a le ridica.

Nelea Panfil, coordonator de proiect Keystone Moldova, a afirmat că 5% din apelurile primite, în aceşti doi ani, reclamau cazuri grave de abuz şi violenţă, în care se solicita o intervenţie imediată, întrucât sănătatea şi chiar viaţa persoanei era în pericol. O problemă cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, atunci când sesizează direct autorităţile, este că deseori nu sunt luate în serios, mai ales în cazul în care ele au o deficienţă de vorbire, considerându-se că ele se află în stare de ebrietate. Or, reclamaţiile făcute la „Linia Fierbinte: 080010808” sunt preluate şi transmise instanţelor competente. De multe ori este suficient ca un consultant al serviciului să apeleze instituţia vizată în reclamaţia solicitantului ca o problema să fie rezolvată.