Florile care simbolizează iubirea au înflorit în plină iarnă! E vorba de lalelele crescute în seră de un agricultor din satul Bardar, raionul Ialoveni, care foloseşte o tehnologie nouă de plantare. Florile sunt crescute şi alimentate cu apă, fără a avea nevoie de sol.
Soţii Tonu cresc flori de aproape 40 de ani. La început o făceau din pasiune, dar treptat şi-au dezvoltat o adevărată afacere.
GHEORGHE TONU crescător de flori: „Am crescut multe lalele pe câmp. Am avut până la 1 ha până prin 2008-2009. Pe vreme aceea erau şi copii acasă, lucram cu familia. Avem de unde lua fortă de muncă.a stăzi am devenit mai bătrâni şi forţa de muncă lipseşte. Pe de o parte şi nevoile ne-au impus să creştem volume mai mari, dar creşterea florilor trebuie să-ţi placă. Dacă nu-ţi place, numai pentru bani nu are rost să lucrezi."
Iniţial, agricultorul planta lalele doar în sol, dar de anul trecut aplică o tehnologie modernă.
NATALIA CHICU reporter TVR MOLDOVA: „În sera lui nea Gheorghe cresc 18 soiuri de lalele. În acest an acestea au înflorit mult mai devreme. Secretul constă în noua tehnologie de creştere în apă. Bulbul este fixat pe un suport special iar în apă se află doar firele de rădăcină."
GHEORGHE TONU crescător de flori: „Anul trecut am făcut prima încercare să cresc florile pe apă. A fost încercare destul de reuşită, anul acesta am mărit suprafaţa de 2 ori. Tave speciale cu ace unde se fixează laleaua şi stă în picioare, se creşte pe apă este soluţie care o stimulează la creştere. Sunt avantaje, ele cresc destul de uniform, le vezi în ce stare sunt, tot timpul le monitorizezi şi la cules e mult mai uşor, florile sunt curate. Anul trecut primele flori au înflorit pe 7 ianuarie. Anul acesta au înflorit pe 30 decembrie. "
Pentru a avea flori în ajun de Anul Nou, gospodarul a început pregătirile încă din luna noiembrie. A folosit seminţe de calitate şi a avut grijă să menţină în seră o temperatură constantă de 13-15 grade şi o umiditate a aerului de aproximativ 75 de procente. Acum, agricultorul are în seră câteva mii de lalele şi va începe să le culeagă săptămâna viitoare. Apoi va sădi alţi bulbi ca să aibă flori şi în luna martie.
GHEORGHE TONU crescător de flori: „Soiurile sunt importate din Olanda. La moment sunt vreo 18 soiuri, dar în total cu cele care vor la 8 martie, sunt în jur de 40 de soiuri. "
Gospodarul spune că o lalea din prima roadă a anului va costa în jur de 15 lei, iar la sfârşitul lui februarie va scoate în vânzare şi primii irişi.