SOCIAL

Investitorii AIR Moldova se plâng că unii politicieni şi reprezentanţi ai organelor de drept fac presiuni asupra companiei aeriene

Investitorii AIR Moldova se plâng că unii politicieni şi reprezentanţi ai organele de drept fac presiuni asupra companiei aeriene, deşi ar fi achitat 80 la sută din datoriile preluate şi au investit 181 de milioane de lei în dezvoltarea AIR Moldova. Reacţia vine după ce preşedintele Igor Dodon a anunţat că ar putea fi reziliat contractul de privatizare a companiei. Şeful statului i-a acuzat pe proprietari că, în timp ce achitau datoriile vechi, au acumulat altele noi.

Unul dintre motivele invocate de autorităţi în 2018, când a fost scoasă la vânzare Air Moldova, a fost existenţa unor datorii de milioane la compania de stat. Într-un comunicat de presă, actualii proprietari spun că au achitat peste 80 la sută din suma totală.

„Pe lângă datoriile de bază, au fost achitate chiar şi penalităţile şi procentele pentru datoriile faţă de întreprinderile de stat "Moldatsa", "Autoritatea Aeronautică Civilă" şi Serviciul Fiscal, în valoare de 24 milioane de lei, care nu erau prevăzute în contractul de privatizare”, se arată în comunicatul Air Moldova.

De cealaltă parte, preşedintele Igor Dodon a declarat marţi, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că Air Moldova are în continuare datorii de peste 1 miliard de lei.

„Am constat că la ziua de astăzi ei raportează că din 1,2 miliarde au achitat 1 miliard şi au rămas 200 de milioane. Dar în realitate datoria Air Moldova la ziua de astăzi sunt 1,1 miliarde de lei”, a declarat Igor Dodon.


Acesta  i-a mai acuzat pe proprietarii Air Moldova că nu au investit deloc bani proprii în dezvoltarea companiei. În comunicatul emis presei, proprietarii Air Moldova nu l-au contrazis pe şeful statului, dar au anunţat că în 2019 au făcut investiţii în valoare de 181 de milioane de lei. Beneficiarii Air Moldova mai spun că  statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate cu privire la majorarea capitalului statutar cu 151 milioane lei.

În septembrie 2019, CNA a pus sechestru pe 300 de milioane de lei din capitalul Air Moldova în baza unui dosar deschis pentru  spălare de bani în proporţii deosebit de mari la privatizarea companiei aeriene.

"Punerea sub sechestru a capitalului statutar şi a activelor companiei nu o singură dată a afectat negativ implementarea planului de dezvoltare în continuare a "Air Moldova". Atacurile din partea structurilor de stat continuă să creeze un climat investiţional neprielnic”, se precizează în comunicatul Air Moldova.

Compania de stat Air Moldova a fost privatizata de Civil Aviation Group, fondată de firma românească Blue Air, cu o cota de 49 la sută si doi cetăţeni moldoveni, care deţin cate 25,5 la suta din acţiuni. Ulterior, după declanşarea anchetei de către CNA, Blue Air şi-a vândut acţiunile unui om de afaceri leton.