SOCIAL

Insuficienţa cadrelor pentru administrare este una dintre problemele Fondului Ecologic Naţional

Insuficienţa cadrelor pentru administrare este una dintre problemele cu care se confruntă Fondul Ecologic Naţional din Republica Moldova. Totodată, este nevoie de elaborarea unui nou regulament, dar şi de finanţarea mai multor proiecte iniţate anterior. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Gerogeta Mincu, a vorbit despre problemele şi provocările cu care se confruntă fondul, dar şi despre eventuale soluţii.

Bugetul total aprobat pentru anul 2019 este de 298 de milioane de lei, iar obligaţiile Fondului Ecologic Naţional pentru finalizarea proiectelor în derulare se ridică la circa 549 de milioane de lei.

La sfârştitul lunii iunie a fost preluat un portofoliul de 297 de proiecte, dintre care 249 în domeniul aprovizionării cu apă, canalizare şi epurare a apelor reziduale.Totodată au fost aprobate cinci proiecte noi.
 
De la începutul anului a fost deblocată finanţarea pentru 34 de proiecte. Cele mai multe se referă la aprovizionarea cu apă potabilă a unor localităţi.