SOCIAL

Incursiune în trecut cu ajutorul fotografiilor

Un tânăr angajat la Arhiva Naţională din Chişinău ne propune o incursiune în trecut cu ajutorul fotografiilor. Inspirat de imaginile anilor 50, 60, el le-a reprodus într-un Chişinău al zilelor noastre. Timp de o lună şi-a fotografiat cei mai apropiaţi prieteni în centrul istoric al oraşului şi a adunat peste 50 de fotografii inedite.

Aceaste fotografii au mai bine 70 de ani şi multe dintre personaje nu mai sunt viaţă. Victor Organ le-a descoperit în timpul activităţilor sale de la Agenţia Naţională a Arhivelor. Este regizor de profesie iar munca sa de a restaura şi stoca fotografiile şi documentele cinematografice din arhivă, s-a transformat într-o pasiune. Într-o zi i-a venit ideea să se întoarcă în acele timpuri, tot prin intermediul imaginilor.

VICTOR ORGAN, specialist, Asociaţia Naţională a Arhivelor: „Am colectat fotografii de la prieteni, am început cu cunoscuţii şi mă gândeam de ce să nu fac fotografii la fotografiile cu străbuneii, ştiam că din punct de vedere tehnic suntem pregătiţi, mai avem nevoie şi de haine şi pe lângă asta eu singuri, poartă haine a buneilor, sunt câţiva”.

15 prieteni ai lui Victor Organ au participat la acest proiect inedit şi au intrat în pielea personajelor din trecut. Pozele alb-negru au fost făcute chiar de el, în diferite locuri din centrul  istoric al Chişinăului.

VICTOR ORGAN, specialist, Asociaţia Naţională a Arhivelor: „Noi nu ştiam concret unde o să facem poze, împreună descopeream Chişinăului. Întâmplător am dat de casa asta din spate. E foarte greu să te pui în aceaşi poziţie, pentru că pentru bunei şi părinţii noştri foto aparatul era pentru o sărbătoare, dar aici scoatem deja telefonul şi să face zilnic fotografii. Aici trebuia oamenii cu mâine la spate, aşa să stea în fotografii”.

În cadrului proiectului său, Victor Organ a realizat gratuit peste 50 de fotografii. A cumpărat doar câteva haine la magazinele second-hand iar cel mai greu a fost să găsească încălţămintea potrivită. Acum vrea să adune şi să restaureze fotografii de pe tot teritoriul Republicii Moldova dar şi să afle istoriile care se ascund în spatele imaginii.

„Am în mână o fotografie făcut în anii 50, aici vedem mai multte familii poate au avut o sărbătoare ceva, încă nu ştim informaţia sper s-o adunăm. A găsit-o părăsită într-o ramă de lemn, deja o s-o scanez, rămâne pentru arhivă. Dacă să vorbim de rochii încălţăminte, poziţii, maini, e poză destul de reuşită”.