SOCIAL

Incendiu în raionul Rezina: Două persoane au fost găsite carbonizate

post-img

Flăcările au luat viaţa a două persoane din Cinişeuţi, raionul Rezina. Asta după ce casa în care se aflau a luat foc azi noapte.

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI au fost alertaţi să intervină la lichidarea unui incendiu. Apelul la Serviciul 112 a fost îregistrat la ora 03:30 minute. Ajunşi, pompierii au stabilit că o locuinţă cu suprafaţa de 35 metri pătraţi a fost cuprinsă de flăcări.

Conform informaţiilor IGSU, focarul flăcărilor se afla în regiunea gurarului sobei, iar în apropierea acesteia a fost depistat cadavrul carbonizat al stăpânului casei, în vîrstă de 63 de ani.

Totodată, în încăperea vecină, salvatorii au găsit cadavrul unei femei în vîrstă de 59 de ani.

Pompierii au reuşit în cel mai scurt timp să localizeze incendiul. Incendiul a fost lichidat la ora 05:55, afectând 70% din suprafaţa încăperii. Cauza, circumstanţele, dar şi prejudiciile materiale urmează a fi stabilite ulterior.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă  îndeamnă cetăţenii să respecte regulile antiincendiare în timpul sezonului rece a anului. Oamenii sunt rugaţi să fie foarte prudenţi în timpul utilizării surselor se încălzire, dar şi să verifice starea tehnică a acestora şi a canalelor de evacuare a fumului. Este strict interzisă utilizarea lichidelor uşor inflamabile  pentru aprinderea surselor de încălzire.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2018 au fost înregistrate 1583 de incendii în urma cărora şi-au pierdut viaţa 104 persoane.