În Zona de Control Vamal de la Sculeni se va amenaja un lot pentru staţionarea a 60 de autocamioane
Sursa foto:customs.gov.md Vizualizari:

În Zona de Control Vamal de la Sculeni se va amenaja un lot pentru staţionarea a 60 de autocamioane

Odată cu darea în exploatare a noii Zone de Control Vamal, majoritatea formalităţilor de control şi vămuire a mărfurilor se vor efectua aici, fapt ce va elimina staţionările de autocamioane, şirul cărora, în cazul unui flux sporit, poate ajunge până în localitate. Asta deoarece, vama de la Sculeni se numără printre cele mai tranzitate posturi de frontieră, fiind traversată, săptămânal, de circa 1 800 de autocamioane.

Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a mers la Sculeni pentru a inspecta mersul lucrărilor de construcţie a noii zone de control vamal (ZCV),  care se va afla la circa 200 m distanţă de postul de frontieră. 
 

Acesta a dispus ca să  fie urgentate lucrările, astfel încât, noua zonă de control vamal să fie funcţională începând cu primăvara anului viitor.

Urgentarea dării în exploatare a respectivei ZCV este condiţionată şi de iniţierea reconstrucţiei capitale a postului de frontieră Sculeni, care, deşi va rămâne funcţional pe perioada lucrărilor, totuşi, îşi va reduce din capacitatea de perfectare.

Conform proiectului, noua ZCV se va întinde pe o suprafaţă de 0,67 ha, ceea ce va permite amenajarea unui lot pentru staţionarea a circa 50 - 60 de autocamioane.

Similare