SOCIAL

În Republica Moldova se fac tot mai multe transplanturi. Anul trecut au fost efectuate 62 de transplanturi de cornee

În Republica Moldova se fac tot mai multe transplanturi. Numai în 2017, s-au făcut 92 de operaţii. Zeci de oameni au primit o nouă şansă la viaţă datorită unui rinichi, a unui ficat sau a unui ţesut.

De 10 ani, de când funcţionează legea privind transplantul de organe, specialiştilor le este mult mai uşor să efectueze intervenţiile chirurgicale. Medicii au în continuare planuri măreţe. Dar au nevoie de mai multă susţinere.

Un transplant de cornee i-a umplut viaţa de lumină şi lui Iurie Gherman. După ani de speranţă că cineva ar putea să îl ajute să-şi recapete vederea, minunea s-a produs la spitalul Sfânta Treime din Chişinău. Pănă la transplant, bărbatul a mai avut alte doua operaţii la ochi.

Pe lângă faptul că trauma de la ochi îl lipsea pe bărbat de multe oportunităţi, el avea şi un mare complex.

Iurie Gherman a avut mai mult noroc şi nu a stat mult pe lista de aşteptare. Multi nu au această şansa. Din cauză că oamenii nu prea sunt receptivi când vine vorba de donare.

Puţini ştiu că în Republica Moldova există şi o Bancă de Ţesuturi. Acolo se le prelevează şi procesează tesuturi pentru ca apoi să fie donate oamenilor aflati in suferinta. Specialiştii speră că în curând vor fi transplantate şi ţesuturile cardiovasculare.

În Republica Moldova au fost efectuate pina acum peste 110 operaţii de transplant de organe şi peste 1300 de ţesuturi.