SOCIAL

În premieră, în Republica Moldova va fi reglementată publicitatea şi promovarea medicamentelor. Detalii

post-img

Executivul a aprobat astăzi, Regulamentul cu privire la promovarea etică a medicamentelor. Proiectul are drept scop informarea corectă a consumatorului şi oferirea posibilităţii de a-şi forma propria opinie asupra valorii terapeutice a medicamentelor, precum şi responsabilizarea medicilor şi a farmaciştilor, care pot să-i influenţeze în alegerea unui medicament.

Pentru asigurarea utilizării în siguranţă a medicamentelor, indiferent de modul lor de eliberare, documentul în premieră reglementează modalitatea desfăşurării publicităţii şi promovării medicamentelor.

Conform proiectului este permisă publicitatea către publicul larg doar a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală, care trebuie să fie exactă, actuală, să nu încurajeze automedicaţia şi utilizarea neraţională, prin prezentarea obiectivă a acestuia, fără a exagera proprietăţile şi calităţile terapeutice ale medicamentului.

De asemenea, Regulamentul stipulează cerinţele privind publicitatea destinată persoanelor calificate în domeniul sănătăţii, care prevăd că toate informaţiile trebuie să fie exacte, actualizate, verificabile şi complete pentru a permite formarea unei proprii opinii cu privire la calitatea terapeutică a medicamentului în cauză.

Potrivit proiectului, este interzisă publicitatea destinată publicului larg pentru medicamentele care:

1) aparţin de lista Rx (medicamente care se eliberează doar pe baza prescripţiei medicale);

2) conţin substanţe stupefiante, psihotrope şi precursorii acestora;

3) sugerează că este necesar ca oricine să-şi suplimenteze dieta cu vitamine şi minerale sau că astfel de supliniri pot să îmbunătăţească funcţiile fizice ori mentale, care în mod normal sînt bune.

4)sînt compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (medicamentele Rx şi OTC).

De asemenea, va fi interzisă difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente în emisiuni pentru copii sau în pauzele publicitare care preced ori urmează unor astfel de emisiuni. 

Publicitatea medicamentelor va fi interzisă dacă aceasta va fi prezentată sau recomandată de profesionişti în domeniul sănătăţii,  de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective.

De altfel, va fi interzisă distribuirea de mostre către consumatorii de medicamente, precum şi ofertele promoţionale (de ex: „la o cutie cumpărată, primeşti ...”, sau „X +Y şi beneficiezi de un cadou/discount”). Această prevedere se extinde şi asupra voucherelor, cupoanelor valorice sau tichetelor care permit obţinerea unor medicamente gratuite sau cu preţ redus.