SOCIAL

În atenţia conducătorilor auto: Carosabilul este umed, iar vizibilitatea redusă din cauza ceţii. Recomandările poliţiei

post-img

INSP informează că, la nivel naţional, se circulă în condiţii de iarnă, carosabil este umed, pe drumurile naţionale se atestă ceaţă densă, vizibilitatea pe alocuri este sub 50 metri.

Serviciul ”InfoTrafic” al INSP recomandă conducătorilor auto: să adepteze viteza de deplasare la condiţiile de drum, să folosească luminile de ceaţă din dotarea autovehiculelor şi să mărească distanţa de siguranţă între vehicule şi să nu efectueze manevre periculoase în trafic.

Astfel, poliţiştii îndeamnă toţi participanţii la trafic să respecte, cu stricteţe, regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor rutiere, precum şi indicaţiile poliţiştilor de patrulare.

Recomandările poliţiei: 
 
- NU folosiţi telefonul, tableta sau orice altceva ce ar putea să vă fure din atenţie. 
- Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.
- Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, mai ales când fenomenul ceţii dense este asociat şi cu un carosabil umed.
- Fiţi atenţi la drum, în condiţiile în care pietonii sunt greu de observat, mai ales pe traseele care leagă localităţi, iar ei se deplasează pe carosabil. -- Ţineţi cont de faptul că, în condiţii de vizibilitate redusă, distanţele sunt mai greu de apreciat.
- Menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.
- Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei ei.
 
Totodată, conducătorii auto sunt îndemnaţi să se informeze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă, pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie.