SOCIAL

În 2017, s-au efectuat 92 de operaţii de transplant finanţate de stat

Intervenţii salvatoare. Zeci de persoane au primit în 2017 a doua şansă la viaţă după ce au beneficiat de transplant de organe şi ţesuturi. În total, pe parcursul anului trecut s-au efectuat 92 de operaţii de transplant, cu 14 mai mult faţă de anul precedent.

12 dintre ele au fost transplanturi de ficat, 18 de rinichi şi 62 de cornee. Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate aproape 14 milioane 500 mii de lei, cu peste cinci milioane mai mult comparativ cu 2016.

Costul unei operaţii de transplant de ficat este de aproape opt sute de mii de lei, cel de rinichi peste 180 de mii, iar cel de cornee – aproape 28 de mii de lei. Operaţiile de transplant sunt efectuate doar la Spitalele Clinic Republican şi Clinic Municipal "Sfânta Treime", instituţii contractate de CNAM.