SOCIAL

„Împreună cu bunicii”, proiect social pentru încadrarea persoanelor de vârsta a treia în comunitate

post-img

Un nou proiect social, „Împreună cu bunicii”, realizat în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu" prevede încadrarea persoanelor de vârsta a treia în comunitate şi oferirea oportunităţilor de dezvoltare şi interacţiune între generaţii.

Pe parcursul lunii noiembrie, programul a fost testat printr-un proiect-pilot, în câteva filiale ale Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu", pe domeniile: iniţiere în utilizarea calculatorului, studierea limbilor străine, activităţi pe interese şi de recreere, lecturi, excursuri prin Chişinău etc. Şi având în vedere interesul crescut din partea beneficiarilor, s-a luat decizia de a lansa programul în mai multe biblioteci.   

Proiectul „Împreună cu bunicii" a fost prezentat de către Primarul General interimar, Ruslan Codreanu, luni, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale. Edilul a ţinut să remarce importanţa implicării active a cetăţenilor în viaţa oraşului, indiferent de vârsta acestora. „Vrem să le oferim oamenilor condiţii confortabile şi minime cel puţin pentru socializare şi implicare, indiferent dacă avem în vedere persoane tinere sau în vârstă, angajaţi sau neangajaţi, persoane de vârsta a treia. Toţi sunt importanţi deopotrivă pentru noi", a spus Ruslan Codreanu.

Directoarea bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu", Mariana Harjevschi a menţionat că programul „Împreună cu bunicii" va fi desfăşurat în cele 27 de filiale ale reţelei de biblioteci municipale, astfel că fiecare dintre acestea propune diferite oportunităţi.

Programul va include servicii, bazate pe:
● formarea deprinderilor în domeniul tehnologiei;
● oferirea programelor de educaţie digitală;
● dezvoltarea abilităţilor de comunicare, socializare şi interacţiune;
● implicarea în activităţi de recreere.

Agenda programului „Împreună cu bunicii" pentru luna decembrie 2018 va fi prezentată pe site-ul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu" http://www.hasdeu.md, la sediul Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, precum şi la preturile de sector.