SOCIAL

Iluminatul stradal inteligent reduce substanţial costurile la energia electrică

Proiectele europene continuă să ajute la dezvoltarea localităţilor din Republica Moldova. Cu sprijinul Uniunii Europene, oraşul Ocniţa dispune acum de iluminat stradal inteligent. Beneficiile sunt importante - reducerea costurilor la energia electrică, reducerea emisiilor de CO2 şi monitorizarea de la distanţă. Proiectul a fost implementat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

În nordul Republicii Moldova, mai exact în oraşul Ocniţa există iluminat stradal inteligent. Datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană, 27 de străzi au fost modernizate. Monitorizarea se face de la distanţă datorită unui sistem inteligent de control.

Până acum, în oraş erau multe locuri întunecoase. Oamenii spun că nu prea ieşeau seara pe străzi.

Valoarea totală a proiectului este de 500 de mii de euro. Uniunea Europeană a oferit 400 de mii, iar 100 de mii de euro au fost alocaţi de autorităţile locale.