SOCIAL

ICR Mihai Eminescu anunţă concurs de poezie, proză şi eseu: “Limba Română este patria mea!”

post-img

Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Consulatul General al României la Bălţi, Episcopia de Bălţi, fostă a Hotinului, a Mitropoliei Basarabiei şi Direcţia Învăţământ Soroca organizează, cu ocazia aniversării Zilei Limbii Române, sărbătorită în fiecare an la 31 august, Concursul on-line de poezie, proză şi eseu adresat tinerilor iubitori ai limbii române, ediţia a II-a.

Concursul se adresează tinerilor  cu domiciliul în  municipiul Bălţi şi în  raioanele Rîbniţa, Briceni, Rîşcani, Glodeni, Sîngerei, Donduşeni, Soroca, Drochia, Teleneşti, Edineţ, Făleşti, Camenca, Floreşti, Ocniţa, Soldăneşti, Rezina, Ungheni şi este organizat pe două secţiuni :
  1. Elevi de şcoală generală, ciclul gimnazial
  2. Elevi de liceu şi studenţi.
Lucrările, în format  word sau pdf,  redactate cu font Times New Roman, de 12, cu spaţiere de 1,15 puncte între rânduri, pe pagină în format A4, de maximum 3 pagini, se transmit electronic în perioada  1 august – 22 august 2021, ora 24,00, la adresa de email: [email protected]

Juriul compus din academicianul Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, Petrişor Dumitrescu, doctor în ştiinţe sociale, Consulul general al României la Bălţi şi scriitorul Jachi Florea - referent principal relaţii la ICR Chişinău urmează să acorde 3 premii şi 3 menţiuni la fiecare categorie. Premiile constau în CD-uri şi volume de beletristică, albume de artă şi lucrări ştiinţifice de istorie şi critică literară. Creativitatea şi contribuţia personală vor fi apreciate, motiv pentru care atragem atenţia asupra inadmisibilităţii  plagiatului (din orice tip de sursă), în cazul depistării plagiatului lucrările vor fi excluse din concurs.
Câştigătorii concursului vor fi anunţaţi vineri, 27 august 2021, pe conturile de Facebook  ICR Chişinău, Pagina Oficială a Consulatului General al României la Bălţi, Episcopia de Bălţi şi Direcţia Învăţământ Soroca.

Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 31 august 2021, de la ora 14,00 la Gala Limbii Române organizată la Cetatea Soroca.