SOCIAL

Guvernul va finaliza o nouă Strategie Naţională de Dezvoltare la începutul anului viitor

post-img

Noua Strategie Naţională de Dezvoltare "Moldova 2030" va fi elaborată până la începutul anului 2018. O declaraţie în acest sens a făcut secretarul general adjunct al Guvernului, Valentin Guznac, la prezentarea Raportului de evaluare intermediară a implementării Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2020" în perioada 2012-2015.

Surse din cadrul Guvernului au relatat pentru INFOTAG că raportul a fost realizat de Centrul Analitic "Expert-Grup", cu sprijinul echipei de ţară a Naţiunilor Unite. 

În evaluarea intermediară a Strategiei 2020, s-au constatat progrese în domeniul sistemului de pensii în care majoritatea indicatorilor au fost realizaţi, dar şi în ceea ce priveşte combaterea sărăciei, a cărei rată s-a redus de la 21,9% la 9,6%, fiind deja atins obiectivul final stabilit pentru anul 2020.

Coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva, a declarat că evaluarea Strategiei "Moldova 2020" evidenţiază domeniile în care sunt necesare eforturi suplimentare "pentru a accelera implementarea reformelor restante şi a transforma Moldova într-un stat modern şi prosper".