SOCIAL

Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru indexarea pensiilor şi ajutoarele de Paşti

Vlad Plahotniuc anunţă, iar Guvernul execută. După ce în dimineaţa zilei, liderul PDM a anunţat că urmează indexarea pensiilor şi acordarea de ajutoare financiare cu ocazia sărbătorilor de Paşti, peste câteva ore Executivul şi-a asumat răspunderea pentru proiectele promise.

610 mii de pensionari şi beneficiari de alocaţii sociale, care au venituri mai mici de 2000 de lei lunar, vor primi ajutor de Paşti din partea statului. De asemenea, de la 1 aprilie, vârstnicii vor lua pensii majorate, indexate după o formulă nouă, coeficientul fiind dublu faţă de anul trecut.
 
Ambele proiecte au fost aprobate prin asumare de răspundere.
 
Potrivit legii, dacă timp de 72 de ore de la asumarea răspunderii de către Guvernul, nu este depusă nicio moţiune de cenzură asupra Executivului, proiectele sunt considerate aprobate.