SOCIAL

Grădina Botanică şi parcul Dendrariu din municipiul Chişinău se închid din cauza COVID19

post-img

Grădina Botanică şi parcul Dendrariu din municipiul Chişinău şi-au închis porţile din cauza stării epidemiologice legate de COVID-19.

Administraţia Grădinii Botanice Naţionale „Alexandru Ciubotaru” informează vizitatorii că accesul pe teritoriu (inclusiv sere) în perioada 15 – 20 martie 2020 este interzis. Anunţul a fost plasat pe contul de Facebook al institutului.

Potrivit instituţiei, termenul este pasibil de revizuire, în legătură cu situaţia epidemiologică creată.

Şi parcul Dendrariu, situat în sectorul Buiucani al Capitalei, şi-a sistat activitatea.

„Stimaţi vizitatori, vă informăm că, in legătură cu starea epidemiologică din ţară şi instituirea gradului de alertă naţională „cod roşu” de infecţie cu virus COVID-19, suntem nevoiţi să sistăm temporar activitatea Parcului DENDRARIU”, se arată într-u anunţ plasat pe site-ul parcului.

Amintim că în Republica Moldova este valabil Codrul roşu la nivel naţional privind situaţia epidemiologică. Au fost închise grădiniţele, şcolile, universităţile, au fost suspendate activităţile religioase şi de divertisment. De asemenea, sunt interzise manifestările în masă, iar mai multe obiective, printre care Piaţa Centrală din Chişinău şi cantinenele sociale, au fost închise.

  •