SOCIAL

Gospodării inundate, animale luate de apă, grădini înnămolite. Ploaia de ieri a făcut ravagii în mai multe localităţi din R. Moldova

post-img

Mai multe localităţi au fost afectate de ploile torenţiale înregistrate ieri pe teritoriul Republicii Moldova, iar salvatorii au intervenit pentru lichidarea consecinţelor.

Pompierii au fost solicitaţi pentru a interveni la pomparea apei din trei gospodării din localitatea Şirăuţi, Briceni.

La Căuşeni, în localitatea Cârnăţenii Noi, precipitaţiile au dus la scurgeri intensive a apei în pantă fiind înnămolite mai multe gospodării, iar salvatorii au acţionat pentru pompare.

Ploaia a făcut ravagii şi în raionul Ialoveni, aici a fost nevoie de intervenţia echipelor din cadrul Detaşamentului regional căutare salvare nr.1 din municipiul Chişinău, care au intervenit în satul Hansca unde au evacuat nămolul din grădinile oamenilor şi au pompat apa din 8 fântâni.

La Străşeni, localitatea Scoreni, precipitaţiile abundente a deteriorat conducta unui sistem de irigare pe o lungime de 100 de metri.

În raionul Leova apa a afectat cel puţin 5 gospodării, iar peste 40 de păsări domestice au fost nimicite de apă.

De intervenţia angajaţilor IGSU a fost nevoie în localitatea Buţeni, raionul Hînceşti, unde apa a intrat în 4 gospodării şi a afectat mai multe drumuri locale.

Prejudicii au fost înregistrate şi în localităţile Cioreşti şi Grozeşti, raionul Nisporeni, fiind afectate peste 4 km de drumuri locale.

Ploaia a lăsat în urmă culturi agricole distruse în raioanele Soroca şi Nisporeni.

La faţa locului lucrează Comisiile pentru situaţii excepţionale pentru estimarea prejudiciilor.