SOCIAL

Funcţionarii din cadrul Primăriei Chişinău sunt instruiţi despre transparenţa bugetelor locale

post-img

Funcţionari din cadrul Aparatului Primăriei Chişinău, reprezentanţi ai subdiviziunilor structurale, consilieri municipali, primari şi contabili din suburbii sunt instruiţi timp de două zile (joi şi vineri) de către experţii IDIS „Viitorul", în cadrul unui seminar pe tema: „Administraţii publice eficiente cu bugete transparente".

Viceprimarul Nistor Grozavu a salutat iniţiativa de organizare a seminarului de instruire pentru angajaţii municipalităţii, vizavi de transparentizarea bugetelor. Potrivit edilului, un buget transparent presupune acumulări bugetare mai mari, iar cetăţenii pot urmări modul de utilizare a banilor şi respectiv pot atenţiona autorităţile vizavi de anumite măsuri neconforme care pot fi comise de către APL-uri la aprobarea bugetului local.

Seminarul de instruire are ca scop familiarizarea funcţionarilor cu noţiunile bugetare, pentru ca specialiştii, la rândul lor să poată opera uşor cu informaţia de profil şi să o poată transmite clar către cetăţeni.

Angela Boguş, doctor în ştiinţe economice, expert IDIS, a vorbit despre procesul bugetar la nivel local şi metodele eficiente de gestionare a finanţelor publice locale.

Expertul a ţinut să remarce că funcţionarii şi sectorul asociativ au păreri diferite referitor la utilizarea banilor publici, astfel că prin asigurarea transparenţei, APL-urile clarifică priorităţile pentru comunitate şi diminuează povara de pe funcţionari/ administraţiile primăriilor. „Principiul transparenţei ne obligă să facem deschis tot procesul privind finanţele publice", a subliniat A. Boguş.

Seminarul de instruire „Administraţii publice eficiente cu bugete transparente" este desfăşurat de către experţi ai Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul" în parteneriat cu Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC), susţinut financiar de USAID.