SOCIAL

FOTO. Una din victimele accidentului din România a fost adusă acasă de SMURD

post-img

Astăzi un echipaj SMURD din Republica Moldova a adus acasă una dintre victimele accidentului de circulaţie produs în apropiere oraşului Mărăşeşti, România. Echipajul format din medici şi paramedici a transportat în siguranţă o femeie în vîrstă de 58 în stare de gravitate medie stabilă cu politraumatism facial.

Persoana a fost monitorizată pe parcursul drumului fără de a suporta complicaţii. Aceasta a fost internată la seara zilei de 21 noiembrie la Institutul de Medicină Urgentă din mun. Chişinău pentru ulterioare îngrijiri medicale. Totodată, IGSU cu implicarea Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi a perfectat toate procedurele necesare pentru repatrierea  corpului neînsufleţit a persoanei decedate în urma aceluiaşi accident. Cadavrul femeii decedate în vîrstă de 47 de ani a fost adus în ţară de o companie contractată de autorităţi şi urmează a fi înmormîntată de apropiaţi.



Amintim că accidentul de circulaţie cu implicarea cetăţenilor Republicii Moldova a avut loc pe data de 19 noiembrie în regiunea Vrancea în urma căruia 1 persoană a decedat, iar alte 6 au primit îngrijiri medicale.