SOCIAL

FOTO. Un incendiu a izbucnit într-un depozit de păstrare a cărbunelui, la Orhei

post-img

Ieri, un incendiu a izbucnit într-un depozit de păstrare a cărbunelui din localitatea Camencea, raionul Orhei.

Focul ar fi cuprins o parte din suprafaţa depozitului. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de salvatori şi pompieri din Orhei.

Pompierii au reuşit să localizeze incendiul, fără ca acesta să se extindă. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit.

Focul a distrus acoperişul depozitului şi o parte din materia primă - cărbuni din lemn. Circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii şi pompierii au intervenit la lichidarea a 25 situaţii de risc.