SOCIAL

FOTO. Cum arată acum scările de granit din Parcul „Valea Morilor” şi când vor fi gata

post-img

Primăria municipiului Chişinău informează că săptămâna trecută au fost reluate lucrările de reconstrucţie a Scărilor de Granit din Parcul „Valea Morilor”. Obiectivul este realizat în proporţie de 60 la sută şi se desfăşoară conform proiectului de execuţie. Darea în exploatare a scărilor este planificată pentru luna iulie, 2019.   

Lucrările de reconstrucţie pe şantier au fost parţial stopate pe parcursului lunii ianuarie a.c., ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. În prezent, pe şantier are loc montarea pavelelor pluviale, iar în paralel sunt desfăşurate lucrări de pregătire pentru turnarea ultimei etape a pereţilor de sprijin şi de calibrare a plăcilor de granit pentru placarea treptelor.
 
Pentru reconstrucţia pereţilor de sprijin şi a treptelor a fost turnat circa 900 m³ de beton armat sau 75 la sută din volumul necesar. Astfel, din totalul de 232 de trepte, 109 sunt reabilitate, iar placarea cu marmură a pereţilor este executată în proporţie de 30%.


  



 
Responsabilul de implementarea proiectului de reconstrucţie, precum şi beneficiar al proiectului este Pretura sectorului centru.


 


Reconstrucţia Scării de Granit a început în luna iunie 2018 şi a fost posibilă în baza unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO), oferit de Consiliul local al Sectorului 1a municipiului Bucureşti, România. Totodată, contribuţia Primăriei municipiului Chişinău constituie 5 la sută din valoarea proiectului.                    

Aşa arătau în trecut scările.