Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale este de părere că decuplarea şefului statului de Serviciul de Informaţii şi Securitate este în contradicţie cu anumite principii constituţionale. Şi fostul vicedirector SIS, Valentin Dediu, a declarat pentru TVR MOLDOVA că decizia de a trasfera SIS în subordinea Parlamentului este una greşită.
ALEXANDRU TĂNASE, fost preşedinte al Curţii Constituţionaleâ: SIS-ul, la fel ca şi domeniul Apărării, la fel ca şi politica externă, sunt domenii pe care preşedintele le partajează cu alte puteri în stat, în special cu Guvernul, şi mai puţin cu Parlamentul. Din această perspectivă, eu cred că SIS rămâne a fi un instrument indispensabil al preşedintelui, fără de care preşedintele va avea ochii legaţi şi urechile astupate. Nu va fi capabil să ia decizii importante în deplină cunoştinţă de cauză.
Alexandru Tănase spune că încercarea de a acapara ostil SIS sau de a-l subordona politic, ceea ce se întâmplă, de fapt, prin acest proiect, nu exclude utilizarea acestui serviciu în alte scopuri.
ALEXANDRU TĂNASE, fost preşedinte al Curţii Constituţionale: „Eu nu văd cum această lege ar rămâne în picioare după o verificare de constituţionalitate, deoarece ea realmente afectează mandatul preşedintelui RM, care, potrivit Constituţiei, acordă şefului statului o gamă foarte largă de competenţe pe domeniul securităţii şi domeniul apărării”.
Şi Valentin Dediu spune că Preşedinţia trebuie să coordoneze activitatea SIS-ului. Instituţia prezintă informaţii foarte sensibile iar preşedintele este responsabil de ameninţările la adresa securităţii statului.
VALENTIN DEDIU, fost vicedirector SIS: „SIS a fost tot timpul în subordinea, adică a fost coordanată activitatea Serviciului de către Preşedintele statului şi asta este foarte corect fiindcă cei de la Guvern au anumite atribuţii în apărarea statului în Ministerul Apărării, Ministerul de Interne”.