Fiecare al şaptelea cetăţean al Republicii Moldova are de gând să se stabilească cu traiul peste hotare în următorii 3 ani. Potrivit unui sondaj realizat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, a treia parte a celor care vor să emigreze au până la 34 de ani. Colega mea Irina Mihailici a analizat datele studiului şi vine cu mai multe detalii.
15,5% din repondenţi au spus că în următorii trei ani, vor să se mute cu traiul în străinătate. Cei mai mulţi oameni care vor să emigreze locuiesc în oraşe. Intenţionează să plece peste 20 la sută din orăşeni şi mai bine de 12 procente din numărul locuitorilor din zonele rurale.
PONDEREA CELOR CARE VOR SĂ EMIGREZE
ORAŞ – 21%
SAT - 12,3%
Datele UNFPA arată că bărbaţii doresc să-şi schimbe locul de trai mai mult decât femeile. Vor să emigreze, aproape 19 la sută dintre bărbaţi şi peste 12 procente dintre femeile din Republica Moldova.
Studiul arată că cele mai multe persoane care vor emigreze au între 15 şi 35 de ani. După 45 de ani, ponderea cetăţenilor care au de gând să-şi schimbe locul de trai scade sub 9%. Lider în topul localităţilor cu cele mai multe persoane care vor să se stabilească peste hotare este municipiul Chişinău, urmat de raioanele Trataclia, Basarabeasca, Ungheni şi Drochia.
Chişinău - 26%
Taraclia - 24%
Basarabeasca - 23%
Ungheni - 23%
Drochia - 23%
La sondaj au participat peste 10 mii de persoane care au între 15 şi 79 de ani din 153 de localităţi ale Republicii Moldova, cu excepţia regiunii transnistrene. Până acum, UNFPA a realizat asemenea studii în peste 24 de ţări în cadrul programului internaţional coordonat de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa şi Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda.