SOCIAL

Fiecare al doilea salariat din R. Moldova ridică o leafă de peste şase mii de lei

Câştigul salarial mediu lunar brut al unui angajat în luna septembrie a fost de aproape 8 mii de lei. Iar fiecare al doilea salariat a ridicat o leafă de peste 6 mii de lei. Sunt datele biroului Naţional de Statistică.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în luna septembrie a acestui an, câştigul mediu brut al unui angajat din Republica Moldova a fost de aproape 8 mii de lei. În aceeaşi lună, 47% dintre angajaţi au avut un salariu mai mic de 6 mii de lei, iar 30% au ridicat lefuri între 6 şi 10 mii de lei.
Doar 20% din totalul angajaţilor au ridicat salarii medii brute mai mari de 10 mii de lei. Potrivit Datelor BNS, comparativ cu luna septembrie a anului trecut, s-a micşorat ponderea salariaţilor cu venituri lunare mai mici de 6 mii de lei. De asemenea, crescut cu 7 puncte procentuale ponderea celor care ridică salarii între 6 şi 10 mii de lei.  
Datele oficiale arată că cele mai mici salarii, primesc angajaţii din sectorul alimentaţiei publice şi din agricultură. La polul opus, sunt cei din domeniile finanţe, asigurări, comunicaţii, administraţie publică şi apărare.

CÂŞTIG SALARIAL SEPTEMBRIE 2020

47% - salariu mai mic de 6 mii de lei
30% - salariu între 6 mii şi 10 mii de lei

TITLU: CÂŞTIG SALARIAL SEPTEMBRIE 2020

Cele mai mici salarii - alimentaţie publică/agricultură
Cele mai mari salarii - finaţe, asigurări, comunicare