SOCIAL

Fenomenul torturii, date statistice prezentate de Procuratura Generală

post-img

Un studiu al Procuraturii Generale privind tortura şi alte rele tratamente în anul 2017 arată că din totalul de 639 de procese penale, 418 au fost iniţiate în baza plângerilor depuse de cetăţeni, iar în 221 de cazuri investigaţiile au fost demarate la iniţiativa procurorilor.

Potrivit studiului efectuat de procurori, criteriul locului comiterii actelor de rele tratamente este următorul:
  • în stradă sau alte locuri publice – 47 cazuri;
  • incinta inspectoratelor de poliţie – 15;
  • instituţiile penitenciare – 8;
  • sectoarele, posturile de poliţie – 2;
  • la domiciliul victimei – 8;
  • pe teritoriul unităţilor militare – 8;
  • încăperile din izolatoarele de detenţie preventivă – 1;
  • instituţiile de învăţământ – 10;
  • instituţiile psihiatrice – 4.
Cel mai des reclamanţii au evocat că au fost supuşi torturii sau altor forme de maltratări în scopul:
  • pedepsirii victimei pentru comiterea unui act sau presupus act – 30 de cazuri;
  • utilizarea excesivă a forţei în momentul reţinerii persoanei, ca urmare a exercitării abuzive şi fără cunoaştere a legislaţiei şi obligaţiilor de serviciu – 6;
  • dobândirii prin metode ilegale a probelor, informaţiilor sau mărturiilor – 9;
  • exteriorizării sentimentului de superioritate faţă de victimele acţiunilor sale şi neglijarea regulilor generale de conduită – 46;
  • în scop de intimidare sau discriminare – 12.
Conform obiectului infracţiunilor investigate, procurorii au constatat că cel mai des au fost reclamate următoarele metode de aplicare a violenţei:
  • bătăi, aplicarea loviturilor cu mâinile şi picioarele – 71 cazuri;
  • rele tratamente cu ajutorul unor obiecte (bastoane, sticle cu apă, cărţi etc.) – 11;
  • ameninţări sau alte forme de abuz psihologic – 4;
  • privarea de dreptul de a se deplasa în spaţiu ca metodă de rele tratamente – 3;
  • violenţă după imobilizare – 2. 
După criteriul subiectului care a admis acţiuni de tortură sau alte rele tratamente, s-a constatat următoarea situaţie:
  • acţiuni comise de ofiţeri de investigaţii – 20;
  • poliţişti ai Inspectoratului Naţional de Patrulare – 20;
  • carabinieri, poliţişti de frontieră – 16.
  • colaboratori ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP) – 9 
  • militari – 8
  • reprezentanţi ai corpului didactic – 7
  • lucrători medicali - 4
  • alte persoane cu funcţii de răspundere, publice sau cu demnitate publică – 3
  • ofiţeri de urmărire penală – 1
  • alte persoane care activează cu titlul oficia (angajaţi ai agenţiilor de pază, gărzilor populare) - 15
Anul trecut, procurorii au remis în instanţa de judecată 34 de cauze penale, faţă de 31 în 2016. Instanţele de fond au pronunţat 20 de sentinţe în privinţa a 25 persoane. Acestea nu sunt definitive, toate fiind contestate de procurori în instanţele ierarhic superioare.

În toate cazurile de condamnare instanţele de judecată au aplicat pedeapsa complimentară – privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi.

În anul 2017, în cadrul mai multor dosare procurorii au investigat circumstanţele decesului cetăţeanului Andrei Braguţa care se afla în custodia statului. Pentru rele tratamente şi acţiuni de tortură au fost diferite justiţiei 20 de persoane (16 poliţişti şi 4 codeţinuţi ai victimei).