SOCIAL

După ani de aşteptare, locuitorii oraşului Drochia se pot bucura de apă de calitate, datorită sprijinului UE

Datorită unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, locuitorii oraşelor Drochia şi Făleşti au acum acces la apă potabilă de calitate. Cu sprijinul financiar al UE, au fost reabilitate 26 de kilometri de apeduct şi construită o staţie de tratare a apei. Autorităţile Republicii Moldova spun că în condiţiile unui buget de stat limitat, astfel de proiecte europene sunt foarte importante deoarece necesită investiţii mari.

După ani de aşteptare, locuitorii oraşului Drochia se pot bucura, în sfârşit, de acces la apă potabilă de calitate, care corespunde standardelor europene.

Din cei 20 de mii de locuitori ai oraşului, peste 1200 abia acum s-au conectat la apeduct. Este primul proiect datorită căruia s-a reuşit, inclusiv reabilitarea rezervoarelor de apă subterană. Iar apa va fi tratată cu cărbune activ, ca şi cea care se vinde îmbuteliată.

NINA CERETEU, primar, Drochia: „Reparaţia a circa 26 de km din reţeaua apeductului central. Reabilitarea staţiilor de pompare, Nr2 şi Nr 3 din oraş, a fântinilor, deci astăzi avem apă de calitate pentru că proiectul prevedea şi construirea unei staţii de tratare a apei.”

ANDRIAN ROTARU, manager, APĂ Canal Drochia: „Calitatea apei la moment corespunde standartelor europene.”

Costul total al proiectului este de aproape 92 de milioane de lei, iar 85 de milioane de lei din această sumă sunt bani oferiţi de Uniunea Europeană.

Excelenţa Sa JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Cu sprijinul Uniunii Europene a fost îmbunătăţită calitatea apei şi a vieţii pentru cei 20 de mii de locuitori ai oraşului Drochia.”

Şi cei 16 mii de locuitori din oraşul Făleşti au beneficiat de acest proiect. Pentru implementarea lui s-au cheltuit aproape 36 de milioane de lei. Reprezentanţii guvernului de la Chişinău spun că aprovizionarea cu apă de calitate este una dintre priorităţile statului, doar că nu întotdeauna ajung bani pentru a îndeplini acest obiectiv.

ANA MARDARI, secretar de stat, MIDR: „Valorile estimative pentru astfel de proiecte de investiţii sunt destul de bani, de cele mai multe ori depăşesc bugetul care şi-l poate permite Guvernul, de asta noi vom continua dialogul în a găsi surse pentru a implemeneta astfel de proicte în domeniul apei şi canalizării.”

Proiectul de reabilitare a apeductului în oraşele Drochia şi Făşeti a fost implementat GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.