SOCIAL

Două spoturi de promovare a consumului de produse ecologice, lansate de EcoVisio

post-img

Două spoturi sociale care fac parte dintr-o campanie de promovare iniţiată pentru a sensibiliza consumatorii din Republica Moldova, pentru ca aceştia să cumpere şi să consume produse crescute de către moldoveni, fără utilizarea produselor chimice cu mijloace sustenabile pentru mediu, au fost lansate duminică, în cadrul celei de-a 9-a ediţii a târgului Iarmareco 2021.

Cele două spoturi fac parte din Proiectul Rural Agroecology Resilience Hub din cadrul Asociaţiei obşteşti „EcoVisio”, realizate în cadrul Campaniei de promovare a producătorilor de culturi agricole ecologice şi a acelor care utilizează mijloace sustenabile „Dar ţie îţi pasă?”, transmite IPN.

Dina Boţan, PR manager la AgroVisio, a declarat că cele două spoturi sociale au fost realizate pentru susţinerea producătorilor de culturi agricole, fructe, legume ecologice naturale, organice, produse crescute sustenabil, sănătos, crescute de oamenii care depun, în afară de efort fizic, multă dragoste şi dăruire. Dina Boţan este sigură că oamenii îi vor susţine pe cei care produc, care nu neapărat au mare beneficiu financiar, dar îşi fac munca cu dragoste.

Daniela Fornea, managerul proiectului Rural Agroecology Resilience Hub, susţine că cele două spoturi sunt puţin diferite, dar se vor ca o continuitate la ceea ce s-a început în iunie, când a fost lansat un prim spot. „Vrem să-i susţinem pe fermieri, dar şi pe consumatori ca ei să aleagă conştient, ca să dorească să procure, iar fermierii să dorească să producă pentru consumatori. Scopul este să alegem ceva sustenabil, ceva ce este crescut acasă”, a adăugat Daniela Fornea.