SOCIAL

Două persoane, cercetate penal pentru uz de acte false

post-img

150 de euro, atât a scos din buzunar un locuitor al oraşului Briceni pentru perfectarea ilegală a unei carţi de identitate româneşti, iar un cetăţean al Ucraieni a rămas fără permisul de conducere, după ce s-a adeverit neautenticitatea acestuia. Incidentele au fost consemnate pe sensul de ieşire din ţară de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Leuşeni.

În primul caz, un conaţional s-a apropiat la linia de control la volanul unui mijloc de transport de model Volkswagen Transporter şi a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. În urma unui comportament nefiresc, conducătorul auto a fost supus verificărilor suplimentare. Astfel, în torpedoul maşinii a fost depistată o carte de identitate românească emisă pe numele său, asupra căreia s-a observat lipsa elementelor de protecţie. Audiat, bărbatul de 31 de ani a comunicat că şi-a perfectat documentul prin intermediul unei persoane necunoscute căruia i-a oferit 150 de euro, cu scopul de a se angaja la un lucru mai bine plătit pe teritoriul Belgiei.

Un alt conducător auto, originar din regiunea Odesa, Ucraina, este cercetat pentru uz de fals în acte. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a prezentat permisul de conducere cu semne rezonabile de falsificare. În ciuda faptului că acesta susţine că a finalizat studiile corespunzătoare, la examinarea documentului cu tehnica din dotare s-a confirmat premisele iniţiale. Ucraineanul şi-a continuat călătoria în calitate de pasager, iar actul a fost trimis pentru efectuarea expertizei tehnico - juridice.