SOCIAL

Două persoane au avut de suferit în incendii produse în raionul Briceni

post-img

În ultimele 24 de ore, două persoane au avut de suferit în incendii în nordul ţării, după ce focul a cuprins locuinţele acestora. Primul caz în care a fost necesară intervenţia pompierilor a avut loc în localitatea Bulboaca, raionul Briceni.

Aici o femeie în vârstă de 85 de ani a  avut de suferit fiind salvată din foc. Persoana s-a ales cu intoxicaţia căilor respiratorii fiind internată la spitalul raional. Potrivit primelor informaţii, incendiul a afectat căptuşeala tavanului dintr-o odaie, iar primele cercetări arată că focul a pornit cel mai probabil de la canalul de evacuare a fumului a sobei de încălzit.

Un alt incendiu care a răpit viaţa unui om a avut loc în acelaşi raion, satul Medveja. De această dată pradă flăcărilor a căzut un bărbat în vârstă de 73 de ani, care a fost găsit carbonizat de echipa de intervenţie. Conform primelor cercetări, incendiul a afectat bunurile materiale dintr-o odaie. Focul a fost stins de pompierii unităţii de salvatori din Briceni.

Circumstanţele şi cauza incendiului urmează a fi stabilite. În contextul temperaturilor joase, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atenţionează oamenii să respecte cu stricteţe normele antiincendiare pentru a evita producerea tragediilor, în special la utilizarea surselor de încălzire şi exploatarea canalelor de evacuare a fumului.

În caz de defecţiune a acestora este indicată reparaţia urgentă şi folosirea acestora doar după verificarea prealabilă. Conform datelor IGSU de la începutul anului 2018 în Republica Moldova au avut loc 1520 de incendii în care şi-au pierdut viaţa 95 de oameni.