SOCIAL

Doi copii, de 7 şi 13 ani, s-au înecat la Sângerei

post-img

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ieri 17 august salvatorii din cadrul Postului de salvatori şi pompieri Biruinţa au fost alertaţi să intervină la extragerea cadavrelor a doi minori depistaţi într-un rezervor de apă pe teritoriul unei staţii de epurare nefuncţională, în apropiere de localitatea Alexandreni, raionul Sîngerei.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 15.56 minute. Conform informaţiilor preliminare o fată în vârsta de 7 ani şi un băiat în vârsta de 13 ani ar fi decedat, după ce au căzut la o adâncime de 5 metri într-un  rezervor de apă de pe teritoriul unei staţii de epurare nefuncţională.  

Cadavrele copiilor au fost depistate de localnici, care în mod de urgenţă au alertat serviciile abilitate. Recuperarea corpurilor neînsufleţite a fost efectuată de salvatori în aceiaşi zi la ora 16.12 minute.

Primele investigaţii arată că minorii s-ar fi aflat de unii singuri, nefiind supravegheaţi de maturi. Circumstanţele cazului urmează a fi elucidate de organele de drept.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI  atenţionează persoanele care au în grijă minori să-i monitorizeze strict şi să nu le permită deplasarea şi jocul în locuiri nesigure, în special în preajma bazinelor acvatice pe teritoriul unor şantiere, construcţii sau staţii industriale nefuncţionale, întrucât aflarea acestora în astfel zone reprezintă un risc iminent pentru viaţa şi sănătatea copiilor.