SOCIAL

Doi bărbaţi riscă câte 6 ani de închisoare în cazul intoxicaţiei cu monoxid de carbon de la Hânceşti

post-img

Procuratura raionului Hânceşti anunţă despre finalizarea şi transmiterea în judecată a cauzei penale, în care, în calitate de inculpaţi figurează un lăcătuş-reglator şi un meşter necalificat, ambii fiind acuzaţi de ”lipsirea de viaţă din imprudenţă” a trei persoane.

Potrivit rechizitoriului, în luna octombrie 2019, aflându-se într-o locuinţă din oraşul Hânceşti pentru a verifica funcţionalitatea centralei termice pe gaz, instalată anterior de către o persoană neautorizată, lăcătuşul ar fi admis conştient punerea ei în exploatare, cu funcţionare defectuoasă.

Acest lucru, potrivit procurorilor, a avut loc în condiţiile în care lăcătuşul cunoştea despre faptul că persoana neautorizată, nu ar fi efectuat lucrări de ermetizare corespunzătoare a sistemului de evacuare a gazelor, ceea ce comporta pericol pentru viaţa şi sănătatea persoanelor.

În rezultatul acţiunilor neglijente ale inculpaţilor, în perioada 15 – 16 octombrie 2019, în casă s-a format o concentraţie mare de monoxid de carbon, ca urmare - doi tineri de 24 şi 25 de ani, şi o fată de 21 de ani fiind găsiţi fără suflare în interiorul locuinţei.

Rezultatele rapoartelor de expertiză dispuse de procurori pe acest caz au arătat că decesul victimelor a survenit din cauza intoxicaţiei cu o doză mortală de monoxid de carbon.

După administrarea probatoriului suficient şi concludent pe acest caz, fiind audiaţi de procurori, inculpaţii cu vârstele de 36 şi 42 de ani, au negat vinovăţia în faptele incriminate.

Potrivit materialelor, anterior aceştia au mai fost în conflict cu legea, fiind anterior judecaţi şi condamnaţi la pedepse neprivative de libertate: unul pentru conducerea maşinii în stare avansată de ebrietate, iar celălalt - pentru fabricarea, procurarea şi păstrarea ilegală a drogurilor.

Pentru cele imputate acum de procurori, legislaţia prevede până la 6 ani de închisoare.

În context, Procuratura atenţionează cetăţenii care utilizează pentru încălzirea locuinţelor centrale termice pe gaz, să admită doar specialişti autorizaţi la instalarea şi utilizarea acestora pentru a exclude consecinţe similare acestui caz.