SOCIAL

Doi bărbaţi din Chişinău - la un pas de moarte, după ce garsoniera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale au fost trimise la intervenţie

Doi bărbaţi din Chişinău au fost la un pas de moarte după ce garsoniera in care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Rămâne deocamdată un mister faptul că ei nu au putut ieşi la timp şi au fost salvati in ultima clipă de pompieri.

Incendiul s-a produs noptea trecută în sectorul Râşcani. Pompierii au fost alertaţi, după miezul nopţii, că la etajul 2 al unui cămin de pe strada Studenţilor s-a declanşat un incendiu. 3 autospeciale au fost trimise la interventie.

LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, IGSU: „În procesul de intervenţie angajaţii IGSU au reuşit să salveze doi bărbaţi care se aflau în interiorul apartamentului afectat de ardere. Bărbaţii au fost evacuaţi, iar serviciul medical de urgenţă i-a transportat la spital.  În urma incendiului o persoană a primit combustii pe 15% din suprafaţa corpului fiind internată la Centrul de Combustii din capitală, iar a doua persoană a primit intoxicaţii cu produsele de ardere a căilor respiratorii fiind preluată de medici la Spitalul „Sfânta Treime" din Chişinău. Ambii bărbaţi primesc îngrijiri medicale, starea acestora fiind de gravitate medie.”

Cei doi bărbaţi sunt acum în afara oricărui pericol. Toate bunurile din garsonieră au ars iar cauza incendiului urmează a fi stabilită. În ultimele 24 de ore, salvatorii şi pompierii au intervenit în 35 situaţii de risc.