SOCIAL

Directorul ANSP explică de ce autorităţile nu deschid grădiniţele în acest moment

Responsabilitatea pentru reluarea activităţii grădiniţelor trebuie să fie una asumată de către mai multe instituţii precum Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale, dar şi de către părinţi. În cadrul emisiunii Punctul pe AZi, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică a explicat de ce grădiniţele nu se redeschid, în acest moment.

„Toată lumea ştie ce grădiniţe avem noi. Construite în perioada sovietică, condiţiile pe care le avem, cu o singură intrare şi aşa mai departe. Eu vreau sa întreb mamele şi părinţii în general care insista ca copii sa fie aduşi în grădiniţe: În caz de… ele îşi asumă o parte din responsabilitate pentru faptul că copilul s-a infectat?”, a declarat Nicolae Furtună la TVR MOLDOVA.
 
„Dumneavoastră vă imaginaţi astăzi un copil cu mască?  Cam nu. Vă imaginaţi copii din grupele mici fără a duce jucării sau alte obiecte în gură? Vă imaginaţi copilul de grădiniţă să îşi dezinfecteze mâinile de 20 de ori pe zi cu soluţie alcoolica? Cam nu prea. Este o situaţie deloc uşoară. Este o situaţie arhicomplicată. Dacă cu şcolile a fost mai simplu, cu grădiniţele deloc nu este simplu”, explică Nicolae Furtună.

Directorul ANSP spune că personalul grădiniţelor, este, în mare parte alcătuit din doamne, cu o vârstă de 50-60 de ani, iar aceasta este exact grupul de risc.

Amintim că activitatea bugetarilor a fost reluată, în mare parte. De asemenea a fost reluată şi o parte din activităţile economice, însă grădiniţele rămân, până în acest moment, închise din cauza pandemiei. În acest sens, părinţii se plâng că nu au cu cine lăsa copiii atunci când trebuie să meargă la muncă, iar autorităţile nu s-au gândit la o soluţie în acest sens.